Couchsurfing – cea mai buna inventie din istoria calatoriilor

Dintre instrumentele de baza care usureaza misiunea calatorului modern suntem recunoscatori pentru avion, low-cost, booking.com, airbnb, ghiduri, bloguri, dar mai presus de toate pentru couchsurfing, cel mai important prieten al calatorului.

Cand calatoresti iesi din zona ta de confort, esti mult mai vulnerabil, dar si mai tolerant sau mai dispus sa incerci lucruri noi. Totul se reduce la bucuria de a vedea locuri noi, de a experimenta, dar si de a cunoaste oameni interesanti care imparatesc, sau nu, aceleasi pasiuni. Asta bineinteles, daca nu esti genul de turist care merge in fiecare an la all-inclusive, in acelasi loc.

Cine a calatorit mai mult stie deja ca nu e nevoie sa economisesti tot anul pentru o excursie misto si ca exista o multime de posibilitati prin care poti reduce cheltuielile.

20150114_140107
Couchsurfing este o platforma online dedicata calatorilor din lumea intreaga, cu peste 5 milioane de membri din lumea intreaga, care isi pun locuinta la dispozitia altora ca ei. Nu este vorba doar de faptul ca ai acces la cazare gratuita, ci mai mult ca interactionezi cu localnici si vezi orasul prin ochii unui cunoscator.
Cum functioneaza? Mai intai iti faci un cont (totul este gratuit) pe siteul www.couchsurfing.org, in care completezi diverse date personale, o descriere despre tine si despre pasiunile tale, incarci niste poze care crezi tu ca te caracterizeaza mai bine, dai niste detalii despre locuinta ta (cati oameni poti caza, daca le oferi o camera separata, cat de departe locuiesti de centru, daca accepti fumatori sau oameni insotiti de animale, etc).

Dupa ce ti-ai facut cont si ti-ai stabilit locul pentru urmatoarea excursie poti incepe cautarea unei gazde din zona respectiva. Le citesti cu atentie profilurile apoi le trimiti un mesaj in care te prezinti si povestesti putin despre cat ai de gand sa stai in orasul respectiv si eventual care sunt asteptarile tale.

Fiecare utilizator are o rubrica de comentarii, completata de cei care au stat la ei sau la care au fost cazati. Comentariile pot fi negative, pozitive sau neutre si odata postate nu mai pot fi sterse, ele fiind instrumentul principal de selectie a viitoarei gazde si totodata garantia ca persoana respectiva e ok.

Poti sa fii activ pe couchsurfing chiar daca nu ai posibilitatea sa cazezi la randul tau. Poti alege intre optiunile “accepting guest”; “maybe accepting guests”; “not accepting guests” sau “wants to meet up”, ultimele doua fiind pentru cei care-si fac macar timp sa plimbe un turist prin orasul lor sau sa le ofere cateva informatii despre ce pot face prin zona.

Eu sunt activa pe couchsurfing de prin 2007, timp in care cunoscut peste 100 de oameni misto din toata lumea, unii dintre ei devenindu-mi chiar buni prieteni. Am cazat si am fost cazata de peste 50 de oameni din Japonia, Argentina, Australia, USA, plus peste jumatate din Europa si nu am avut niciodata o experienta neplacuta. Am dormit pe canapelele din living room, pe jos, pe tatami, in sacul de dormit, dar si intr-un penthouse cum nu mi-a mai fost dat sa vad vreodata. Unele gazde mi-au dat cheia apartamentului lor si ne-am mai vazut d-abia la finalul excursiei, altii m-au insotit la randul lor in alte calatorii, fiecare dupa disponibiltate. Mi-am facut prieteni in lumea intreaga si am vazut cum locuiesc oameni din cele mai diverse colturi ale lumii. In cea mai recenta excursie, in cele dua luni prin SUA am fost cazati de couchsurferi din San Franciso, San Diego, New Orleans, Tempe, Tucson, San Antonio s.a, economisind astfel cel putin 500 de dolari/persoana la cazare.

Voi aveti o canapea la dispozitie? Ce-ar fi sa faceti primul pas spre o viata plina de calatorii…

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

2 comments

  1. Servus Oana ,
    Ma numesc Eleonora si imi place foarte mult ceea ce am citit in articolele publicate de tine .
    Sunt foarte interesată de coachsurfing .
    Mi-ar place sa putem vorbi sa îți cer mai multe detalii .
    Mulțumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *