Disneyland Paris – cat costa distractia

Disneyland

A fost odata ca niciodata o lume minunata populata de zane, printese, spiridusi si magicieni, in care nu exista cuvantul tristete. V-am pierdut?
Sa revenim cu picioarele pe pamant cu niste informatii brutal de necesare:
Disneyland Paris, cel mai accesibil Disneyland pentru noi, europenii, se afla in Marne-la-Vallée la aproximativ 30 km de Paris. Aici, se zvoneste ca visul oricarui copil din lume devine realitate, dar trebuie sa recunoastem ca nici adultii nu ar refuza o astfel de aventura.

Din pacate, portile acestui taram magic nu se deschid la “Sesam deschide-te” si nici nu-ti poti plati intrarea cu bomboane. Pe scurt si fara ocolisuri, o asemenea distractie o sa va cam coste!
Disneyland-ul din Paris are doua mari parcuri, fiecare cu atractiile sale: Parcul Disneyland, care contine 5 zone –  Fantasyland, Discoveryland, Adventureland, Frontierland si Main Street USA, si Parcul Walt Disney Studio, unde se afla platourile de filmare ale celor mai populare filme din universul Disney.

Pretul biletelor de intrare variaza in functie de numarul de zile, dar si de numarul de parcuri in care este permis accesul. Poti urmari din cand in cand siteul Disneyland, unde mai apar diverse oferte promotionale.

Sa vedem, asadar, cateva preturi:
Pentru un bilet valid pentru 1 zi/ 1 parc, ai acces o singura zi in unul dintre cele 2 parcuri, iar un adult va plati 63 euro si un copil intre 3-11 ani 58 euro.
Pentru un bilet valabil pentru 1 zi/ 2 parcuri, ai acces la cele 2 parcuri, iar un adult plateste 74 euro si un copil intre 3-11 ani 68 euro.
Pentru un bilet valabil pentru 2 zile/ 2 parcuri, un adult plateste 139 euro, iar un copil intre 3-11 ani 126 euro.
Pentru un bilet valabil pentru 3 zile/ 2 parcuri, un adult plateste 169 euro, iar un copil intre 3-11 ani 156 euro.
Poti alege si varianta abonament:

Abonament 3 zile (3 la pret de 2): adulti: 139.00 euro, copii intre 3-11 ani: 126.00 euro
Abonament 4 zile (4 la pret de 3): adultul plateste 169.00 euro, iar un copil intre 3-11 ani: 156.00 euro
Abonament 5 zile (5 la pret de 4): adultul plateste 199.00 euro, iar un copil intre 3-11 ani: 181.00 euro.

Daca te cazezi in Paris afla ca Disneyland Paris Express ofera o modalitate usoara de a ajunge la Disneyland la un pret atractiv. Il poti lua din Gare du Nord, Opera, Madeleine, Châtelet sau Montparnasse si vei ajunge in fantastica lume in mai putin de 90 de minute!

In Disneyland ai la dispozitie aproximativ 40 de puncte gastronomice, majoritatea de tipul fast food dar si cateva restaurante mai pretentioase. Preturile sunt destul de ridicate asa ca daca faci o vizita de o zi, poti sa trisezi putin si sa vii cu sandwichuri gata preparate.

Daca iei in calcul si o partida de shopping, un weekend cu un copil poate sari bine de 500 de euro, mai ales daca decizi sa te cazezi chiar in mijlocul povestii, in parc.

Evident, n-am luat in calcul si zborul dar exista o multime de low-costuri spre Paris asa ca asta e cam ultima problema.

Ce zici? Merita?

About Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *