10 oraşe pentru vânătorii de street art

Înarmați cu spayuri, pensule, role, stickere, frânghii, și te miri ce alte instrumente, artiștii stradali au transformat pereții lumii în adevărate muzee în aer liber. În orice oraș ajung iau pereții la control așa , fără falsă modestie, am strâns o colecție decentă pe care insist v-o arăt și vouă.
Iată câteva dintre orașele vizitate de noi unde arta stradală e la ea acasă.

Valparaiso

America de Sud dă clasa când vine vorba de artă stradală, iar Chile e în top.  Nu e de mirare că această formă de expresie creativă este preferată de populația țărilor latine, obișnuite să-și consume o mare parte din activități în stradă, în aer liber. Artiștii locali își demonstrează talentul, dar reușesc totodată să transmită mesaje și idei într-un spațiu familiar și accesibil. Chilienii sunt înnebuniți după graffiti-uri, pe care le găsești aproape la orice colț de stradă. Cel mai colorat oraș din Chile este Valparaiso. Aici, majoritatea desenelor sunt comandate chiar de către proprietarii clădirilor, adesea luând forma unei adevărate întreceri  de genul: “hai să vedem cine are blocul sau magazinul mai frumos desenat!”
În Chile l-am descoperit pe INTI, un artist considerat un ambasador al street artul-ului sudamerican, al cărui stil e foarte  ușor de recunoscut. Teme precum identitatea, moartea sau creștinismul prind viață prin intermediul unor personaje ciudate, pictate într-o paletă de culori în care predomină portocaliul, movul și galbenul. Desenele acestuia pot fi admirate nu doar în Chile, ci și în SUA, Slovacia, Franța, Liban, Spania, Germania, Polonia, Norvegia, Turcia, Peru, Puerto Rico ș.a.

20160106_183543-1024x768

20160106_184948-1024x768

DSC04071-1024x576

Miami

Dacă s-ar face un clasament al celor mai desenate orașe din America,  probabil că Miami s-ar plasa pe primul loc. Majoritatea se află în Wynwood, un fost cartier industrial, unde depozitele părăsite au fost transformate într-o zonă cool, plină de cafenele, galerii de artă, magazine interesante și multe food trucks. Cei mai importanți desenatori din țară și-au lăsat amprenta pe zidurile de aici. Dacă nu ai un desen, cât de mic, în Wyrmwood, practic nu exiști. Printre artiștii care s-au remarcat în mod deosebit se numără Shepard Fairey, cunoscut pentru seria Obey și  posterul Obama “Hope”,  dar și o mulțime de femei : Miss Van, din Toulouse, Swoon și Maya Hayuk (New York) sau Aiko din Tokio. Gasiti aici peste 100 de mostre frumos colorate.

20150220_141345

20150220_150541

20150220_163518

Bruxelles

Dacă ești iubitor de benzi desenate știi deja că Belgia is the place to be. Ceea ce poate nu știai încă, e că aici te poți aventura pe traseul Comic Strip Walk, un proiect care s-a născut prin 1991, transformând străzile orașului într-un album de benzi desenate în care poți recunoaște personaje precum TinTin, Lucky Luke, Gaston sau Marsupilami. În Bruxelles sunt 42 de desene, iar dacă îți mai rămâne timp liber le poți caută și pe cele în orașele vecine (Auderghem și Laeken). Mai întâi, dă o tură pe la Centrul Belgian al Benzilor Desenate, unde ai acces la istoria lor și unde te poți familiariza cu opera renumitului Herge, creatorul personaj TinTin. De aici poți lua o hartă de buzunar cu ajutorul căreia poți vâna toate graffitiurile din oraș. Toata colectia, aici.

20150501_160842-e1437584362520

DSC01588-1024x576

DSC01597-576x1024

Bogota

În Columbia, grafiteros sunt bine priviți, ba chiar încurajați și sponsorizați,  iar rezultate sunt uimitoare. Din păcate, nu a fost întotdeauna așa, această libertate fiind rezultatul unei tragedii care a avut loc în 2011, când polițiștii l-au împușcat mortal pe Diego Felipe Becerra, în vârstă de 16 ani, care își semna desenele Felix The Cat, pe care l-au surprins “vandalizând” pereții. Au urmat proteste,  iar după acest incident, graffitiurile au fost declarate legale, ba chiar guvernul a pus la bătaie 10.000 $ pentru desene stradale care să-l reprezinte pe Gabriel Garcia Marquez.
Dintre artiștii care îți vor atrage sigur atenția se numără CRISP, născut în Australia, dar mutat în Bogota de peste 10 ani, unde face tururi tematice de street art, și gruparea Toxicomano, care mixează punkul și propaganda,  luând peste picior industria publicității și a mass mediei,  sau ridiculizând capitalismul.

20180107_144148-e1522766650475

20180107_163924

20180103_151935

by Toxicoman
by Toxicoman

Lisabona

Dacă ai fost prin Lisabona ai remarcat mai mult ca sigur că pereții capitalei portugheze sunt împodobiți cu artă stradală multicolora, care te face să-ți scoți aparatul foto din 5 în 5 minute.

6

bicicletasemfreio-lisbon-underdogs002

lv_7827a89d44810a5b46c87d767afc0789baff07b8

Berlin

În Berlin, unde zidurile au făcut istorie, arta stradală e la ea acasă, ba mai mult, sfidează conceptul și își găsește casă bună și dincolo de ziduri, în interioare. Vorbesc despre Union Nation, Muzeul de Street Art, inaugurat în 2017, unde  se află o colecție de peste 150 de graffiti-uri internaționale și locale, realizate pe pânză, dar și câteva create direct pe bucăți de perete.
Oligatoriu de bifat este East Side Gallery,  zidul din fostul Berlin de Est, unde și-au lăsat amprenta peste 100 de artiști internaționali, devenind cea mai mare galerie de artă în aer liber din toată lumea, dar și Hackesche Höf, cartierul Kreuzberg, zona Urban Spree sau Teufelsberg, fosta stație de spionaj aflată pe un deal artificial în pădurea Grunewald.
Daca ajungi pe aici, pune pe GPS si urmatoarea adresa – Rosenthaler Str. 39 10178 Berlin-Mitte

20171102_150535

IMG-20141028-WA0000-1024x768

IMG-20141028-WA0023-1024x768

Melbourne
În Melbourne, street-artul este deja traditie, fiind strans legat de cultura skateboard, care datează de prin anii 90. Începe vânătoarea pe Hosier Lane, o straduță plina de tot felul de desene, chiar dacă multe dintre ele sunt doar niște măzgăleli.

deansunshine_landofsunshine_melbourne_streetart_graffiti_invurt_top_ten_58_5_Smug_5_

DSC08275-e1411127463228

DSC08276-1024x768

Penang, George Town, Malaezia
Cine și-ar fi închipuit că o insula din Malaezia ar putea fi în topul celor mai “desenate orase din lume?” Vorbim de George Town,  un oraș din Patrimoniul Unesco, renumit pentru arta stradală originala și deosebit de interesantă.
O mare parte din acest renume și-l datorează artistului lituanian Ernest Zacharevic care a decorat orașul cu zeci de grafittiuri colorate, în care exista un fel de interacțiune dintre desen și mediul inconjurator. Ele au fost realizate cu ocazia GeorgeTown Festival din 2012  și majoritatea au ca subiect copilăria. Tot în George Town vei găsi o serie de grafitii dedicată pisicilor fără stăpâni. Detalii aici.

5f987d820c4fe142acf7b3e41110e08a

20170114_132008

my_sample_image

Los Angeles
Nici în Orașul Îngerilor nu trebuie să umbli prea mult ca sa dai peste un graffiti decent. Se găsesc la orice colț de stradă și nu arată deloc rău.
În cartierul NoHo (North Hollywood) există o stradă întreagă împodobită de artiștii locali, iar pereții din Hollywood sunt împodobiti cu portrete ale unor vedete iconice.

DSC05133-1024x576

DSC05291-1024x576

DSC05553-630x1024

Paris

În cartierul 13 din Paris arta stradala a devenit deja o tradiție. Murale care mai de care mai creative  bucură ochiul parizienilor încă din 2009. Nici turiștii nu au rămas imuni la această formă de manifestare artistică și vin în număr mare, independent sau în tururi ghidate.

D*Face - Place Pinel 13è - Avril 2017

Citeste si:

Graffiti sudamerican inspiratdin cultura indigena

Street art in Santiago de Chile

Street art in Brighton

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *