Am stat cinci în Medellin, cu toate că două ar fi fost de ajuns. Majoritatea columbienilor, exceptând cei care locuiesc în capitală, pretind că Medellin e un oraș mult mai frumos decât Bogota și că acesta ar trebui să fie capitala țării. Mie nu mi s-a părut atât de spectaculos. Mi s-a părut strident, aglomerat, sufocant și chiar kitschos. Un oraș care trăiește cu volumul dat la maxim, cu excese de tot felul.
Medellin m-a dus cu gândul la Piața Obor imensă, poluată și extrem de zgomotoasă, cu aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Noroc cu statuile grăsuțe a lui Botero, împrăștiate prin tot orașul, care te binedispun instant.
Nici cu cazarea nu am avut prea mare noroc aici. Am rezervat online, pe www.airbnb.com, iar apartamentul era descris ca fiind central. Mi-a luat vreo 30 de minute să ajung la o stație de metro și după 3 zile de abia am descoperit că nici măcar nu sunt cazată în Medellin ci într-un orășel din apropiere numit Itaguey, un fel de comuna Voluntari de la noi. Aha, deci așa se explică lipsa turiștilor din zonă și întrebările celor de la magazinul de unde ne aprovizionăm seară cu apă și fructe dacă suntem studente sau lucrăm în Medellin.

Poreclit Orașul primăverii eterne (cred că există cel puțin încă 3 orașe cu care împarte titlul asta) Medellin are un sistem de transport foarte bine pus la punct, fiind singurul oraș din Columbia care deține un metrou. În zonele mai deluroase, orașul e unit printr-o rețea de teleferice, care ține tot de metrou.

Prima zi am bifat punctele de interes turistic precum Plaza Botero, unde se află 23 de sculpturi din bronz realizate de maestrul Botero. Chiar lângă piață, într-o superbă clădire art deco se află Museo de Antioquia, al doilea că vechime după Muzeul Național din Bogota. Aici se află expusă o colecție impresionantă de artă precolumbiană, coloniala și modernă precum și o aripa întreagă dedicată lui Botero. Poți admira, printre altele, și celebrul sau tablou – Death of Pablo Escobar, realizat în 1999.

Acum că am deschis cutia Pandorei, trebuie să continui în acesta direcție. În Medellin e o nebunie legată de Regele Cocainei, Pablo Escobar. Columbienii nici nu vor să-i pronunțe numele, în schimb, turiștii vin să-i calce pe urme, să afle tot ce se poate legat de viața infamă a acestuia. Mulți localnici profită însă de pe urmă lui Pablo. Se fac o mulțime de tururi de tipul NARCOS (inspirate după celebrul serial) și altele spre Hacienda Napoles, o fermă uriașă transformată de Escobar într-o grădina zoologică și parc de distracții personal, acum abandonată. Și asta nu e tot. Se vizitează casa acestuia, birourile și, cireașa pe de tort, cartierul în care a fost împușcat.

Medellin este un oraș cu o viață de noapte legendară, așa că am zis să facem un tur al cluburilor. De data asta, orașul mi-a adus aminte de Miami, iar cluburile aveau ceva din cele de fițe de pe la noi, doar că muzica era mult mai proastă. De peste tot răsunau un fel de manele si R&B iar vânzatorii de droguri erau plasați strategic, chiar la întrarea în club.
Ce mi-a plăcut in Medellin? Comuna 13, o favelă reabilitată relativ recent, despre care am povestit aici, și muzeele de artă.

Cum spuneam, haosul din Medellin și-a spus cuvântul. Am nevoie măcar de câteva ore de liniște, în mijlocul naturii, dacă se poate. Și uite așa am ajuns în Guatape, aflat la vreo două ore distanță din Medellin. Am luat un fel de microbuz, iar biletul a costat în jur de 4 dolari, dus. Regiunea este absolut superbă. De fapt, e prima dată când văd așa ceva. Și culmea, responsabil pentru această minune nu este natura ci omul, fiind vorba de un lac articificial cu multe insulițe verzi.

Culmea e că această frumusețe se datorează unui accident de prin anii 1970, când au inundat zona pentru a face loc unui baraj hidraulic. Rezultatul? Zona a fost transformată într-una din cele mai turistice regiuni, fiind vizitată anual de milioane de turiști.
“Guatapé” provine din limba Quechua și are legătură cu pietrele și apă. La o distanță foarte mică se află Piedra del Penol, un monolit de granit accesorizat cu niște scări în zigzag care de departe dau impresia unui corset. Dacă vrei să escaladezi stânca, te costă 5 dolari. Ne-am urcat până în vârf, la 200 de metri, mai exact 670 de scări iar priveliștea de acolo a fost absolut spectaculoasă. Atât de frumoasă încă am rămas vreo 2 ore privind în zare.

După ce am coborât de pe stâncă am luat un mototaxi până în Guatape, maxim 10 minute. Guatape este un orășel colonial extrem de colorat și din acest motiv foarte fotogenic. Cred că nu există culoare care să nu se regăsească pe zidurile, casele, ușile sau magazinele acestui oraș. Evident, fiind atât de frumos e și foarte turistic, ceea ce înseamnă că ne tot loveam de alți turiști, în special acolo unde străduțele erau mai înguste.

Aici fiecare clădire este accesorizată cu niște desene tematice, un fel de basoreliefuri cu animale și oameni, fiecare cu câte o poveste legată de familia care locuiește acolo sau de afacerea respectivă. Acestea se numesc zocalo, de unde și porecla orașului de Village of Zocalos. Poți pierde lejer două ore fotografiind case sau la o cafea, pe malul lacului.
Dacă te simți aventuros ai și o linie de zip-line dar nu este atât de spectaculoasă, are doar 680 de metri și nici peisajul pe care îl survolezi nu are nimic special, fiind doar deasupra lacului.
Dacă stai mai mult de o zi prin zonă poți face o mulțime de drumeții, excursie cu kayakul sau trasee de ciclism. Traseele sunt pitorești treci prin sate, văi, caverne stâncoase înguste, plantații de cafea, iar când ajungi în vale ești înconjurat de munți de smarald. Te poți opri oricând la o fermă locală pentru a lua prânzul cu o familie, contra unei sume modeste.
Ziua a trecut repede și plăcut în Guatape, aproape că era să pierdem ultimul autobuz care mergea înapoi în Medellin.