Berlin, tur clasic

Berlin

Am ajuns pentru a doua oară în Berlin, la distanță de aproape 12 ani și mi-am reîmprospătat memoria cu obiectivele turistice clasice la care s-au adăugat câteva noi, mult mai interesante. “Ich bin ein Berliner” (“Sunt un berlinez”) spunea John F. Kenndey în discursul sau din 1963 ca să-i asigure pe vest germani de susținerea…

Street art în Berlin

20171102_150535

Cine caută, găsește! Și dacă nici în Berlin, unde zidurile au făcut istorie, n-ai să găsești artă stradală, atunci mă întreb unde? În cea de-a doua vizită în Berlin, am luat-o pe firul Ariadnei prin cotloanele întortocheate ale labirinticului oras și am reușit să identific tone de artă murală dar și un muzeu de street-art,…

Unde ne petrecem vacanța în Germania?

brandenburger-tor-201939_960_720

Ghid clasic și convențional de vizitat Germania. Când zici vacanță in Germania te gândeşti automat la Munchen şi Oktoberfest, Berlin, Koln şi poate Hamburg. Germania însă îşi copleşeşte vizitatorii cu numeroase posibilităţi de petrece a timpului liber încât planificarea unei vacanțe aici pune în dificultate chiar şi cel mai experimentat călător. Să înceapă cu munţii,…