Gaijin in Japonia

gaijin: japanese word for “foreigner,” “non-Japanese”, “alien,” “outsider” or “different.”

tokio 021

N-am fost in aprilie, cum te sfatuiesc toate ghidurile turistice, asa ca nu va asteptati la poze cu ciresi infloriti ci mai degraba la un peisaj decolorat de toamna tarzie, ca sa fac si-o poezie.
Pentru japonezi, oricine nu-i de-al lor e gaijin, adica strain, dar asta nu inseamna ca te vor trata ca un paria ci te vor obosi cu politeturi excesive si te vor uimi cu comportamenul lor bizar. Am stat in Japonia vreo 3 saptamani, vreo 10 zile prin capitala si restul impartit intre Osaka, Kyoto, Nara si Kamakura, aflat la cativa kilometri de Tokyo. N-am stat prin hoteluri, hosteluri, hotel-capsula sau ryokan (cu toate ca in acesta din urma as fi vrut) ci am avut gazda locala, care mi-a fost de mare ajutor in planificarea excursiei si care mi-a aratat si cateva locuri autentice, unde n-ai sa vezi picior de turist.

Norocul meu e ca vazusem sute de filme japoneze si eram cat de cat obisnuita cu toate ciudateniile (cuvant care o sa se tot repete) de aici, deci n-am avut parte cine stie ce soc cultural. Bizareriile intalnite le-am pus in cuvinte si poze aici, altele-s prea greu de reprodus daca nu le traiesti pe propria piele.

Mi-a fost de mare ajutor cartica point & speak, prin intermediul careia am reusit sa comunic mai usor cu japonezii.

DSC04430

DSC04239

DSC03472Aventura incepe cu Tokyo, locul unde traiesc pe putin 10 milioane de locuitori, si unde domneste un haos organizat compus dintr-un paienjenis de zgarie nori si sute de linii de transport. L-am vizitat pe cartiere iar o zi intreaga am rezervat-o doar muzeelor.

In Tokyo zici ca te afli intr-o animatie manga asa ca daca vrei sa vezi Japonia traditionala, cea pe care o cunosti din cartile sau filmele cu samurai, trebuie sa vizitezi Kyoto, care este indiscutabil cel mai frumos oras al Japoniei. Aici ai sansa sa intalnesti si cateva gheise.

DSC04370DSC04700

DSC04871

DSC04727

DSC04724

Ca un turist care se respecta, am rezervat o zi doar pentru Nara, vechea capitala din secolul al VIII-lea, un orasel micut plin de caprioare cersetoare care se tin dupa tine pana le cumperi ceva de mancare.

Si acum, marea mea frustrare: n-am ajuns la destinatia nr 1 din lista mea de prioritati – insula Hashima numita si Gunkanjima sau mai simplu insula fantoma despre care o sa tot aduc vorba din cand in cand. Ea se afla la cativa kilometri de Nagasaki si a fost redeschisa de curand, dupa 30 de ani . Gunkanjima este locatia perfecta pentru un film horror sau post-apocaliptic, si poate ati vazut-o reprodusa in filmul cu James Bond Skyfall, sau pe bune in Battle Royale II: Requiem.

DSC05104

DSC04228

DSC05105

Daca vrei sa vizitezi cat mai mult din Japonia atunci iti recomand sa-ti cumperi un Japan Rail Pass,  un abonament (care poate fi folosit doar de catre straini) varianta ideala daca vrei sa te plimbi prin toata tara. Pretul abonamentului difera in functie de numar de zile: 208 euro pentru 7 zile; 331 pentru 14 zile si 424 euro pentru 21 de zile. Il puteti comanda de aici. Shinkansen (trenul glont) este cel mai rapid tren din lume ( 300 km/h) dar o calatorie cu el, are un pret pe masura.

Pentru cei care calatoresc mai low cost, exista autocare, optiune pe care am ales-o. Autocarul de noapte face aproximativ 7 ore pana la Osaka, dar scaunele sunt mari, lumina se stinge si visele sunt placute..totul la pretul de aproximativ 60 de dolari, spre deosebire de trenul glont care face 2h30 dar calatoria costa cam 250 de euro.

DSC04238

DSC03501

DSC04353

Cum ajungi: cu avionul, desigur si nu te lasa descurajat de preturi sau de distanta. Urmareste des ofertele KLM sau AirFrance si ai sansa sa gasesti bilete de avion, cu o singura escala, in jur de 600 de euro.

Tokyo are doua aeroporturi dar majoritatea zborurilor internationale se fac de pe Aeroportul National Narita, care se afla la aproximativ 70 de kilometri de centrul capitalei. Aeroportul Haneda este destinat mai mult zborurilor interne si se afla mai aproape de oras, cam la 15 km de Tokyo Station.
Dupa ce ai aterizat in aeroportul Narita si ai trecut de controlul pasapoartelor (ai grija sa ai cu tine toate documentele cerute, in special dovada rezervarii hoteliere si biletul de intoarcere) ai nenumarate posibilitati sa ajungi in centru.La iesirea din aeroport vei gasi o multime de zone de info unde vei putea alege varianta optima. Trenul expres Narita Express Train merge spre toate zonele centrale. Trenul circula din 30 in 30 in de minute iar pretul unui bilet este de aproximativ 3000 de yeni (23 euro). Poti opta pentru una din cele doua variante mai ieftine: Keisei Skyliner, o companie de tren privata care te duce pana la statia Ueno cu aproximativ 1900 de yeni sau trenul Keisi Limited Express care face mai mult (peste 75 de minute) dar costa doar 1000 de yeni.
Poti lua si autobuzul (Limousine bus) care opreste si la cele mai importante hoteluri din Tokyo, dar calatoria te va costa 3000 de yeni. Taxiurile sunt foarte scumpe, o calatorie pana in centrul orasului poate ajunge si la 30.000 de yeni, adica vreo 230 de euro.

Nu rata: cazarile neconvetionale fie in ryokan (hanuri traditionale) unde intri in papucii japonezilor, in hoteluri capsula sau de ce nu, cateva ore intr-un love hotel.

– o partida de karaoke

– o tura la onsen (bai publice cu izvoare termale)

Asta a fost doar un aperitiv… revin cu poze si povesti despre fiecare oras in parte.

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

5 comments

  1. Oana, acum am gasit aici o serie de raspunsuri la intrebarile mele. Te rog sa-mi raspunzi la celelalte intrebari puse!

  2. Ai scris ca putem cumpara JRP online de pe site-ul http://www.jrpass.com/. Ar fi minunat! Ne trimit prin mail formularul precum ca am cumparat biletul, iar in Japonia (aeroport etc) ridicam biletul?
    Am citit mai multe comentarii ca din Romania nu se poate cumpara decat prin Exact Travel Club http://www.extclub.ro/
    Te rog sa ma scuzi pentru insistenta!!!

  3. multumim! Japonia e una din destinatiile mele favorite si sper sa mai ajung de cateva ori pe acolo.
    O sa-ti placa cu siguranta!Vacanta placuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *