Înainte să facem cunoştinţă, Laos era, în capul meu, echivalent cu haos, îmi imaginam sărăcie şi mizerie, condiţii de cazare şi mâncare dubioase şi oameni profitori cu care îmi va fi greu să mă înţeleg.

A fost însă una din surprizele excursiei de 2 luni care în care am înghesuit Thailanda – Cambodgia – Vietnam- Laos şi regret că i-am dedicat doar 6 zile acestei ţări absolut fabuloase în care ar trebui să fac cumva să mă întorc. Laosul avea mai mult  rol de tranzit, din Vietnam în Thailanda, nu-mi făcusem temele, nu răsfoisem niciun ghid iar turistele catalane care m-au însoţit o bucată din drum nu aveau nici ele habar de nimic. Asta nu a stricat cu nimic farmecul călătoriei, ba dimpotrivă, l-a sporit, pentru că, neştiind la ce să mă aştept, am avut parte de nişte experienţe foarte plăcute.

Am vizitat doar Luang Prabang şi Vang Vieng, am făcut câteva drumeţii prin parcuri naţionale, am sărit de pe o stanca într-o cascadă de o culoare ireală, m-am bălăcit în Blue Lagoon, am explorat peşteri  şi am privit cum apune soarele de pe malul Mekongului.  Dacă ar fi să rezum Laosul la un singur cuvânt ar fi relaxare, lucru pe care l-au observat majoritatea turiştilor ceea ce a dus la naşterea expresiei (Lao PDR = Lao – Please Don’t Rush). Tot Laosul e verde şi înfloritor, a două culoarea dominantă fiind portocaliul hainelor pe care le poartă călugării budişti.

Luang Prabang (Patrimoniul Unesco) e un oraş curat, cu arhitectură colonială, în care turiştii cu bani reuşesc cumva să nu strice atmosfera acestui loc. Totul e de bun gust şi rafinat, de la cazări la restaurante şi cafenele sau saloane de relaxare care în mod normal nu au ce caută într-un loc că acesta. Toate coexistă într-un echilbru perfect cu pieţele de noapte, cu căsuţele modeste ale locuitorilor, cu tonetele de unde poţi cumpără mâncare stradală şi cu templele sfinte ale budhistilor. Toţi se salută politicos, turiştii nu-s zgomotoşi şi nu afiseza un aer superior iar localnicii nu încearcă să te tragă în piept.

În Luang Prabang am văzut cele mai frumoase temple budiste şi impresionantul Muzeul Palatului Regal. Am mâncat din pieţele locale, cot la cot cu localnicii, dubios de prietenoşi în comparaţie cu vietnamezii sau cambodgienii. În Luang Prabang îşi găseşte locul oricine, există cazare pentru toate gusturile şi toate buzunarele.

Drumul între Luang Prabang şi Vang Vieng a fost plin de serpentine dar m-a recompensat cu cea mai frumoasă toaletă pe care văzut-o până acum: În aer liber, pe un deal, cu faţa îndreptată către munţi.

Vang Vieng nu e chiar pe placul tuturor, aşa că dacă nu-ţi plac hippioţii mai bine te duci direct în capitală, Vientiene. E plin de tineri backpackeri, veniţi aici pe termen nelimitat. Există maxim 10 locuri unde poţi mânca, şi terase unde se difuzează necontenit episoade din serialul Friends. Atracţia regiunii este tubingul, mai exact te aşezi pe o camera de cauciuc şi îţi dai drumul pe rău, în jos, cu scurte popasuri pe mal unde pescuieşti în alunecare o bere de la bar. Din cauza beţiilor, mulţi turişti şi-au pierdut însă viată, aşa că acum găseşti destul de rar un loc cu tubing, iar barurile de pe mal s-au rărit considerabil. Poţi să te dai cu kayakul, să vizitezi peşteri şi lagune, să faci drumeţii din prin junglă sau pur şi simplu să o arzi la soare, pe iarbă.

În Laos, n-am văzut oameni certându-se, nu se ridică vocea, n-am simţit niciun conflict, n-a tras nimeni de mine să-mi vândă cine ştie ce, şi m-am simţit 100% în siguranţă şi într- o armonie pe care nu cred că am mai întâlnit-o vreodată.

M-aş întoarce să aflu secretul acestei armonii, să stau aici cel puţin 2-3 saptmani, să mă las absorbită de ritmul lent şi plăcut în care se scurge timpul.