Vizita la farul din apropierea HoiAn, orașul din Vietnam care chiar mi-a plăcut, s-a lăsat cu aventuri. Am nimerit în perioada TETului, Anul Nou Chinezesc, când prețurile explodează, iar majoritatea magazinelor și restaurantelor sunt închise. Dar nu despre asta este povestea.
Pe scurt, împreună cu o prietenă, am închiriat două biciclete de la hotelul în care eram cazate și am pornit, flancate de terase de orez și coasta oceanului, până ne-am pierdut în șirul gândurilor. Nu știam că este un far prin zonă, așa că, în momentul când i-am văzut silueta în depărtare, a fost ca o binemeritată recompensă după cele aproape două ore de pedalat prin soare.

Nu era nici țipenie de om prin zonă, așa că ne-am parcat bicicletele și am început să explorăm zona. Mai întâi exteriorul, în care doar niște afișe comuniste decolorate îți aminteau că te afli in Vietnam și nu pe o peninsulă paradisiacă. Am pozat farul din toate pozițiile, până când a ieșit paznicul, care, într-o engleză aproximativă, ne-a invitat înauntru. O nouă serie de poze, de data asta din vârful farului, urmată de o invitație la cină, tot în far.

În timp ce se pregătea cina, am zis sa facem o baie in mare iar paznicul ne-a însoțit cu glume de body-guard. Nu ne-a prea venit să râdem când i-am văzut cicatricile de pe trup. Ziceai că a trecut prin cel puțin 3 războaie și tot pe atâtea conflicte cu mafia vietnameză, dacă există așa ceva. S-a comportat civilizat, așa că după baie l-am urmat în far unde mirosea puternic a usturoi prăjit și între timp venise și comandantul.

În timpul cinei, paznicul turna cu generozitate vin de orez în pahare, așa ca nu ne-am mai simțit în stare să ne întoarcem pe biciclete și am chemat un taxi.
A doua zi, cei de la hotel s-au oferit să ne aducă bicicletele înapoi, așa că ne-am așezat la piscină. După vreo două ore, s-au întors cu mâna goală și cu o veste care ne-a luat total prin surprindere: în HoiAn, orașul felinarelor, nu există niciun far. Totusi, unde am fost noi aseară și unde au rămas bicicletele? Peste alte două ore în care încercam să ne dumirim ce s-a întâmplat, încercând să urmărim pe o hartă traseul pe care l-am parcurs, a venit paznicul farului, cu încă un ajutor, călare pe bicicletele noastre. Se pare că farul era, de fapt, într-o margine de sat, la două orașe distanță de unde ne aflam noi.
A plecat fără să apuc să-l întreb dacă nu cumva mi-a găsit și papucul, care a căzut pradă unei pisici din curtea farului, dispărută și ea fără urmă, așa după cum și apăruse.

Povești mult mai turistice despre Vietnam, aici.