Barul vrăjitoarelor din Kiev

În Kiev am dat pe gît doua cockteiluri care făceau bulbuci și din care ieșea fum, în timp ce o chelneriță cu machiaj gotic bolorosea o incantație într-o limbă cel puțin dubioasă. Dacă v-am făcut curioși, vă poftesc în Lysa Gora, barul vrăjitoarelor din Kiev.
In Kiev, misticismul are rădăcini puternice, orașul oferind celor dornici de mister povești și legende întunecate. Până să ajung aici habar nu aveam că orașul e considerat capitala mistică a Europei. Aici se află 13 dealuri unde se adunau pe vremuri vrăjitoarele, pentru a celebra Sabatul. Dealurile le ascundeau atât de bine, încît Inchiziția nu reușit nici niciodată să ajungă la ele. Vechile legende din zonă spun că Pământul este înconjurat de un șarpe care își muscă din coadă, iar locul unde capul și coadă acestuia se întâlnesc este situat pe un deal lipsit de vegetație din Kiev. Acesta este numit si Muntele Chel, pe limba lor, Lysa Gora.

Când am aflat de barul cu același nume, promovat drept Barul vrăjitoarelor, bineînțeles, am fost să-l vizitez să văd dacă livrează ce promite.
De conceptul barului sunt responsabile trei prietene Alla, Olesia și Nadiia, pasionate de ocultism, care și-au unit energiile și finanțele. Din câte am văzut, nu le merge deloc rău, barul pare să fie mereu plin de consumatori curioși.
Intrarea in bar este marcată de niște maturi, și o parcare pentru mături. Pe acoperiș se află o vrăjitoare, un demon și o pisică neagră.


Fetele s-au ocupat și de decorațiuni, care te transpun undeva în Epoca Victoriană. Totul este decorat în stil gotic, cu tapet din matase, lumânari negre, tablouri vechi, un altar și o mulțime de obiecte mistice. Ba chiar și un șemineu vechi, încă funcțional. Sunt și cîteva elemente kitschoase, precum decorațiuni de Halloween, dar una peste alta nu este prea rău.
Parola de wifi este data de naștere a lui Bulgakov, care te privește dintr-o poză veche, plasată strategic pe fiecare masă.


Dacă ai chef de joacă, poți comanda cocteilul sau mâncarea lăsând destinul să aleagă pentru tine. Chelnerița vine cu niște cărți de tarot,fiecare carte reprezentând un cocteil din The Book of Shadow. Dacă ai ales o carte mistică, această conține o incantație. Fetele care servesc băuturile îți explică despre ce este vorba și dacă vrei să intri în joc poți spune incantația alături de ele, în timp ce aprinzi o lumânare. Nouă dintre aceste băuturi sunt mistice și te ajută în iubire, succes în carieră, bani. 13 băuturi conțin ierburi magice și sunt făcute pe tiparul unor rețete străvechi iar 4 poțiuni folosesc cele 4 elemente -foc, apă, aer și pământ.

Ai la dispoziție și câteva cocteiluri care te ajută să slăbești.
În total, poți alege între 34 de cockteluri colorate, atât pe baza pe alcool cât și virgine. Ele sunt servite în pahare din care iese un fum dubios. Prețul unui cocteil este de 3-5 euro. Poți alege și ceaiuri, ai o lista foarte mare cu ceaiuri din ierburi și plante mai mult sau mai puțin cunoscute. Toate ceaiurile au prețul de 1,5 euro. Sau poți opta pentru o cafea specială, cu diverse arome – cardamon, mentă sau cafeaua cu sare roz, despre care se spune că îți deschide inima. Cafeaua cu miere și piper atrage iubirea.

Dacă ți se face foame ai la dispoziție un meniu destul de variat din care nu lipsește tradiționalul borș ucrainian, condimentat cu ingrediente secretele pe care fetele le știu de la bunici.
Muzică este și ea în ton cu atmosofera (gotic, ambientală, rock, clasică) iar chelnerițele sunt machiate și îmbrăcate în negru, cu fuste lungi și înfoiate din voal și catifea.
În fiecare zi au câte un invitat special – ghicitori în tarot, ocultisti, astrologi, numerologisti, care își oferă serviciile contra cost.

Barul este destul de încăpător dar e bine să-ți faci totuși rezervarea dinainte.
Dacă vă tentează, atunci puneți pe gps adresa – Bulvarno-Kudriavska, 9A.

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *