Experiente traditionale japoneze – cazarea in Ryokan

Japonia are multe de oferit, dar pentru ca excursia in aceasta tara sa fie completa trebuie sa pasesti in casa unui japonez si sa vezi cam cum traieste el. Daca nu cunosti pe nimeni in Japonia, si daca nu esti inca inscris pe couchsurfing (cea mai buna modalitate de a cunoaste localnici), exista si alte modalitati sa traiesti o zi traditionala. Cea mai buna este sa intri chiar in papucii unui japonez, mai exact sa te cazezi macar cateva nopti intr-un ryokan, un fel de han traditional japonez, care isi are originile in perioada Edo (1603 -1867).

4

Ryokanul este o alternativa buna la hotelurile clasice, fiind uneori mai ieftin, si cu siguranta mult mai interesant. In Japonia exista peste 80.000 de asemenea “hanuri”, majoritatea fiind afaceri de familie, transmise din generatie in generatie. O noapte de cazare care include si un mic dejun incepe de la 7000 Yeni (aproximativ 50 de euro) de persoana. In oraselele mai mici preturile pot fi mult mai accesibile.

14

ryokan_takayama

Daca te-ai cazat in ryokan trebuie sa respecti si anumite reguli: spre exemplu, la unele hanuri nu este permis sa te cazezi mai tarziu de ora 17.00 si uneori usa hanului se inchide dupa o anumita ora. La intrarea in Ryokan trebuie sa te descaltati si sa inlocuiesti pantofii cu niste papuci lejeri pe care ii primesti din partea casei. Si hainele de strada vor fi inlocuite cu un yukata, un fel de kimono subtire de vara care este pus la dispozitie de catre gazde. Camerele nu au usi ci niste paravane glisante si se doarme direct pe jos, pe tatami de paie sau bambus peste care a fost intins un futon, un fel de plapuma traditionala. Multe din aceste ryokanuri au bai comune, separate insa pe genuri.
Unele dintre ele servesc si un mic dejun traditional, iar altele ofera chiar cina, totul direct in camera.

ryo ryok

DSC03903

DSC03914
Iata cateva ryokanuri din Tokyo:

Ryokan Mikawaya
(111-0032 Tokyo Prefecture, Taito-ku, Asakusa 1-30-12)
Aflat in inima zonei istorice, langa templu Asakusa, ryokanul Mikawaya ofera gazduire ca in vechile legende japoneze: rogojina tatami si celebrul futon. Pentru ca nu te poti lipsi de tehnologia moderna, hotelul ofera si tv sau wi-fi.

Ryokan Katsutaro
(4-16-8 Ikenohata, Taito-ku)
Acest ryokan se afla in zona parcului Ueno, pe linia Chiyoda, si te intampina cu atmosfera calda a unei familii traditionale. In camere se pot caza pana la 4 persoane.
Ryokan Sawanoya
(2-3-11 Yanahka, Taito-ku)
Acest Ryokan a fost gandit in special pentru gazduirea strainilor asa ca o proprietarii (un cuplu prietenos) vorbesc engleza si stiu cateva cuvinte din limbi de circulatie internationala. Hanul are 12 camere destul de micute dar comode iar la cerere se poate servi un mic dejun sau o cina.

Sukeroku No Yado Sadachiyo
(2-20-1- Asakusa, Taito-ku)
Un hotel care combina vechiul cu modernul. Ryokanul Sukeroku No Yado Sadachiyo este situat la 5 minute distanta de templul Asakusa iar fatada este o combinatie dintre un conac european cu un castel vechi japonez. In interior insa, tot personalul este imbracat in kimonuri iar camerele sunt amenajate intr-un stil 100% traditional.

Cei care isi permit si doresc sa traiasca o experienta traditionala unica sunt invitati sa treca pragul ryokanului Tawaraya-Ryokan din Kyoto (278 Nakahakusancho, Nakagyo-ku, Kyoto, Kyoto Prefecture 604-8094) din Kyoto. Acest ryokan de lux dateaza de acum 300 de ani si apartine aceleiasi familii, fiind transmis din generatie in generatie. Ryokanul Tawaraya are 18 camere iar preturile incep la la 350 de euro/ camera. Ryokanul Tawaraya a atras de-a lungul timpului o multime de celebritati precum Jean-Paul Sartre, Marlon Brando, Alfred Hitchcock, Barbra Streisand sau Steve Jobs.

Oyasuminasai!(Noapte buna)!

Daca nu va tenteaza o noapte in Ryokan, poate va intereseaza una intr-un hotel neconventional, precum GODZILLA HOTEL, deschis recent in Tokyo.

Iti recomandam si:

Cat te costa o vacanta in Japonia

Ciudatenii japoneze

Experiente traditionale japoneze: ONSEN

Templele din Kyoto

Ce am mancat prin Japonia

Tokyo Story

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *