Amintiri din călătorie

sau pretext pentru a-mi etala pozele colorate…

Fac slalom printre amintiri șimi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare. Filmul brut al călătoriilor începe direct la capătul lumii, în Țară de Foc, Ushuaia, unde am cinat cu un cuplu de gay, apoi sare rapid de la Ayers Rock, stanca roșie din mijlocul Australiei unde era atât de liniște încât îți auzeai gândurile, până la festivalul gotic care a înnegrit Lisabona și, peste mari și țări, înapoi în Australia, pe insula de lângă Melbourne, unde nu cunoșteam pe nimeni dar am ajuns într-un final la o nuntă de aborgeni.

DSC03543

DSC07929

Flashback și strecor iar prin tunelele de lângă HoChi Min, unde se refugiau bietnamezii de americani, apoi pășesc prin ușita ruginită din spatele statuii lui Budha din Kamkura până sus în vârful farului fosforescent din Enoshima unde am fost avertizată pot fi atacată de vulturi. Cut to restaurantul de cartier din Hanoi unde am descoperit cu stupoare au câine în meniu și m-am transformat instant în vegeteriana până la minutele de chin de pe toaletă-dulap a hostelului din Arequipa, Peru, si-mi șterg rapid această amintire cu toaletele japoneze care spală, usucă și parfumează, pe muzică aleasă de tine.

DSC07873

De aici e doar un pas până la microfonul de karaoke din clubul din Tokyo pe care-l ridic fericită am găsit The Clash în playlist ceea duce cu gândul la Anglia, dar nu în piața pestriță din Camden ci în Districtul Lacurilor unde am numărat mai multe nuanțe de verde decât credeam există de fapt. Lacurile îmi amintesc de culoarea berii coca băută în Cusco, care mi-a dat arsuri dar totodată poze cu care mândresc și continui cu cafelele, bune sau proaste, pe care le-am sorbit/degustat/savurat/ pe unde am apucat: cafeaua tare din Costa Rica, cafeaua ieftina, dar bună din Portugalia, cafeaua scumpă digerata de animalele ținute în cuști prin Vietnam, cafeaua din aeroporturi sau cafeaua gazdelor care m-au lăsat să le ocup canapeaua.

guard

DSC02800

Filmul pe care îl înțeleg doar eu playeaza în loop imagini cu cascadă Iguazu din Argentina și nu mai aud nimic decât vuietul apei și parcă încă mai simt stropii minusculi care teleportează înapoi în timp, într-o zi cu soare și ploaie din Barcelona, când m-am adăpostit sub streașină căsuței de turtă dulce a lui Gaudi apoi rememorez cele mai frumoase faruri pe care le-am colecționat până acum.

DSC03388

DSC08674

Filmul nu capătă coerentă ci se complică și mai mult și-o aud pe Uma Thurman cum le vorbeste ruseste bietnamezilor, zguduitul podelor la contactul cu luptătoarelor de lucha libra sau țepele tuturor șoferilor de tuk-tuk care în loc de templu duceau la croitorul indian ce le promisese benzină. M-am rătăcit, Hansel și Gretel, atât prin junglele unde colibri mâncau tot zahărul presărat în urmă cât și prin hățișul metropolelor, m-am regăsit însă de fiecare dată, ghidată de oameni prietenoși care nu-mi vorbeau limba.

20160131_192845-1024x768

DSC03083

Mi-am răcorit picioarele în cele mai frumoase ape din lume- mari, oceane, râuri, cascade, bălți de ploaie iar,  dacă memoria nu-mi joacă feste am furat sufletele unor maasai cu blitzul aparatului foto și am împrumutat ceva din moda femeilor lor. Mi-am imaginat cum ar fi sa trăiesc în cele misto orase din SUA  și n-am ratat niciun oraș-fantoma, oricat de neînsemnat era.

laos

1f0891a0-3458-439e-97db-3d77274d0f9a

5dbf1cbc-0c36-49e2-8368-0704999f60c7

IMG_0436

DSC06479

DSCN1801

Tot în această viață am fost gaijin în Japonia, gringo în Mexic și mzungu în Tanzania și o mai fiu tot ce-mi permite timpul.
Încerc fac lumina în povești, pe rând, montand filmul călătoriilor în funcție de ce-mi permite memoria, ajutată de poze, dar o povestesc și de alte locuri unde n-am fost încă dar sunt pe bucket-listul meu de turist, călător wanna-be. Pam-pam.

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *