Cât costă o vacanță (pe cont propriu) în Columbia?

A doua întrebare pe care o aud cel mai des de când m-am întors din Columbia (prima fiind Cum a fost?) e Cât te-a costat? Și pentru că de data asta mi-am notat cu precizie fiecare bănuț cheltuit, vă pot răspunde promt – 1950 de dolari pentru 50 de zile, adică o medie de 39 de dolari pe zi. Evident, nu am pus la calcul drumul cu avionul, care a costat 655 de euro, cumpărat online cam cu maxim 2 luni în avans, prin airfrance.
Columbia nu e nici ieftină precum Peru sau Bolivia dar nici scumpă precum Chile sau, mai nou, Argentina.
Să vedem pe ce s-au dus banii.

Cazare

Ca în orice loc cu potențial turistic și aici există tot felul de tipuri de cazare pentru aproape orice buget. Nu mi-am pregătit totul dinainte, n-am făcut rezervări decât pentru prima săptămâna, în rest am improvizat, am căutat la fața locului.
Cazările care nu au fost luate la fața locului au fost de pe booking sau airbnb. Pentru că am fost 4 persoane, ne-am scos mai ieftin, cazările fiind în jur de 50-70 de dolari/ noapte, apartamentul, deci in medie cam 15 dolari pe persoana/zi. Cea mai scumpă cazare probabil că o vei găsi în Cartagena, care este cel mai turistic oraș al Columbiei, urmat de Medellin.

20180213_142418

Dacă te cazezi la un hotel de 2-3 stele poți lua în calcul cam 50 de dolari/camera pe noapte. Pe booking ai să observi că la prețul ințial ți se atrage atenția și asupra unui adaos turistic de de 16% . Nu te lasă păcălit, acela e doar pentru columbieni sau pentru cei care stau mai mult de 6 luni în țară, cu toate că unii recepționiști vor încerca să ți-l pună pe nota de plată. Spune-le să știi legea și nu plăti, aiurea, în plus.

În zone mai remote și mai sărăcăcioase (precum deșertul Tatacoa), te poți caza în hamac, obicei pe care l-am întâlnit pentru prima dată în viață și la care nu am apelat. Cele mai proaste cazări, și scumpe pe deasupra, au fost in Cabo de la Vela, unde nu exista apă curentă și nici electricitate iar ușa de la cameră (dacă pot să o numesc așa) nu avea cheie. După negocieri intense nu am reușit să scoatem cazarea la 50 de dolari, pe noapte.

IMG-20180212-WA0020

Transport

Prin țară m-am fâțâit cu autocarele, majoritatea comode și destul de punctuale. Vorbesc de cele care leagă orașele mari, că am avut și anumite zone mai puțin bătute precum Deșertul Tataco sau sus, de tot, în nord, în Cabo de la Vela, unde a trebuit sa combin numeroase mijloace de transport.
Am călătorit și cu microbuze din care credeam că zbor la fiecare curbă, cu muzica data la maxim, încât nu puteai nici să citești sa să porți o conversație normală.

20180129_154903

20180113_094041

20180215_175743
În orașele mari am apelat mereu la uber sau taxi, fiind 4 persoane, ne scoteam uneori mai ieftin decât dacă am fi mers cu autobuzul. În ciuda avertizărilor de a nu lua taxiuri direct de pe stradă, am făcut-o și n-am pățit nimic. Dimpotrivă, mi s-au părut corecți, nu profitau că ești turist și porneau din start taximetrul.
Dacă nu ai prea mult timp la dispoziție și vrei să vizitezi cât mai multe locuri, e mult mai avantajos să apelezi la companiile de zbor. Din câte am înteles, zborurile interne nu sunt cu mult mai scumpe decît autocarele dar, pentru că am avut atâta timp la dispoziție, am preferat să o luăm ușor.

Mâncare și băutură

Majoritatea cazărilor nu oferă mic dejun iar când o fac, e prost și nu se merită. Renumita cafea columbiană merge la export, ce rămâne se numește tinto, un fel de apă colorată și fără gust.

La prânz, lucrurile stau ceva mai bine. Poți comandă meniu ejecutivo, care costă în jur de 10.000 de pesos, adică în medie vreo 3-4 dolari. Conține supă, felul doi (carne și garnitură) și un pahar cu suc sau fructe.

IMG-20180104-WA0044

20180123_102107

IMG-20180119-WA0065

La cină se practică alte prețuri iar mâncarea este ceva mai consistentă. Poți mânca bine cu 6-7 dolari, fie 9, dacă mai adaugi și o bere.
Dacă vrei să economisești poți apela la mâncarea vândută pe stradă. Hotdog, porumb fiert, carne pe băț, orez cu lapte și o mulțime de fructe delicioase.

Una peste alta, dacă nu treci pragul unor restaurante pretențioase poți lua în calcul în jur de 15 -dolari-/zi pentru cele trei mese principale.

Obiective turistice și tururi ghidate

Aici, bugetul depinde mult de obiectivul vizitat. Am avut surpriza să constat că multe muzee sunt gratis. În schimb, intrarea în Catedrala de Sare din Zipaquiera, aflată la o ora de Bogota, costa peste 20 de dolari. La fel și intrarea în parcul arheologic cu statui precolumbiene din San Augustin. Dacă vrei să petreci câteva zile în Parcul Național Tayrona trebuie să scoți din buzunar 42000 COP, adică în jur de 15 dolari.

Cât privește tururile, ai să găsești unul pentru orice. Tur de oraș, tur de street art, tur pentru fanii serialului Narco, și orice altceva îți trece prin minte. Și aici, prețurile diferă de la obiectiv la obiectiv, dar multe dintre ele le poți face lejer și pe cont propriu.

IMG-20180110-WA0026

20180123_153828

Excursiile prin Vale de Cocora și cea din Guatape, și-au meritat toți banii.

Night-life

Vă închipuiți că, în 50 de zile, am ieșit și noi de câteva ori prin diverse cluburi columbiene! Bogota are o viață de noapte extrem de variată în care găsești cluburi de tot felul. Cam toate au o taxă de intrare, care uneori poate ajunge chiar și la 15 dolari. Dacă mai iei în calcul și două- trei beri sau un cocteil, plus taxiul înapoi, poți sări lejer de 50 de dolari pentru o noapte de distracție.
Medellin e renumit ca party-city dar viața de noapte de aici n-a fost deloc pe gustul meu, mi-a inspirat un fel de Miami plin de cocalari, prostituate și cluburi cu muzică proastă și atmosferă sufocantă.

E bine să iei în calcul și cheltuieli neprevăzute, în cazul meu, o vizită la dentist, pentru că friptură din care am mușcat era atât de tare încât mi-a rupt măseaua în două. Am scăpat ieftin, cu 30 de dolari.
Revin cu articole separate despre orașele vizitate.

About Oana
Turist & călător în peste 50 de ţări din lume, adică mai puţin de 50% din ceea ce-mi doresc să descopăr. Fac slalom printre amintiri şi–mi aleg cele mai frumoase locuri pe care le-am călcat în picioare.

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *