Spre norocul meu, sau poate ghinionul – încă nu m-am decis, nu sunt prea pofticioasă. Nici dornică să experimentez mâncăruri extreme nu sunt, nu comand tot ce e în meniu dar nici prea pretențioasă nu-s. Prin călătorii am dat de anumite obiceiuri care mi-au plăcut și le-am adus cu mine acasă, acolo unde s-a putut. Iată, random, câteva care îmi vin în minte:
De la japonezi am învățat cât e de sănătos să mănânci cu bețișoarele. Mi-a luat ceva vreme până am căpătat dexteritate și, evident, nu pot să le folosesc la orice fel de mâncare. Se pare că între cele două bețe poți prinde fix cantitatea care trebuie pentru o digestie sănătoasă.
Tot de la japonezi am învățat să beau ceaiul matcha, care are multe beneficii asupra organismului, și mai ales cum se prepară, pentru ca are un mod special de preparare. Pudra se amestecă împreună cu apă fierbinte, cu o perie specială din bambus, până se omogenizează foarte bine. Apoi, ceaiul se bea într-un “chawan”, un vas special pentru Matcha. De matcha probabil că ați auzit și voi dar nu știu dacă ați gustă vreodată ciocolata din ceai matcha. E divină, din păcate nu o poți găsi deloc pe la noi, dar poți să ți-o faci singur din pudra de ceai.
În Argentina am descoperit ceaiul Mate-ul pe care îl beau de atunci cu orice prilej. Mi-am adus provizii și încă mai rog oamenii care ajung prin America de Sud să-mi aducă și mie un pachet. Ceaiul Yerba Mate este o băutură tradițională din America de Sud care se bea de obicei neîndulcită. Bogat în antioxidanți, bun pentru digestie, ajută la concentrare și îți da multă energie. Practic, e o alternativă bună dacă vrei să renunți la cafea. În plus, modul în care se servește e foarte haios, recipientul și paiul cu filtru (numit bombilla) fiind adevărate obiecte de decor.
De la georgieni am învațăt cât de gustoase devin mâncărurile dacă strecori și niște miez de nucă mărunțită. Le poți presăra peste salate, în tocănițe și oriunde îți trece prin cap.
De prin Sud-Estul Asiei am învățat cât de mult schimbă gustul mâncării un pic de ghimbir proaspăt. Și lemon-grass, dar, din păcate, e foarte greu de găsit pe la noi.
La marocani am aflat cât de cremos e smoothie-ul de avocado cu fistic iar de la arabi, cât de bun e gustul dulce-acrișor al boabelor de rodie, presărate peste salată.
Am inclus nuca de cocos în ritualul meu zilnic. Uleiul pentru păr, corp și dinți, apa de cocos e excelentă pentru hidratare, laptele de cocos pentru diverse sosuri iar miezul tare merge ronțăit crud dar și prăjit pe grătar.
Din Peru și Bolivia am învățat că ceaiul din frunze de coca ajută foarte bine dacă ai rău de înălțime. Poți mesteca și frunzele uscate, pentru energie, precum locuitorii de la munte. Din păcate nu ai voie să le aduci în țară, posesia lor în afara Americii de Sud fiind total interzisă.
În Ecudoar, am aflat că e ok să presari popcorn peste supa fierbinte, rezultatul e la fel de gustos ca niște crutoane și foarte ușor de preparat.
Sunt sigură că mi-au scăpat multe alte obiceiuri deci, lista va continua cât de curând.
